Nava rapida POSEIDON la Braila – carte postala din anii ’70
Nava rapida POSEIDON
A fost construita in 1970 la Feodosia/URSS.
Facea parte din clasa Kometa – proiect 342.
A activat in Romania, intre anii 1970-2002 pentru Navrom Galati. Era inregistrata la Galati si a efectuat curse pe relatiile Galati-Braila, precum si Galati-Tulcea, respectiv Tulcea-Sulina.
In vara anului 1981 a fost detasata, impreuna cu nava sora – VIJELIA – la Constanta, dorindu-se a fi folosite in scop turistic, intre Constanta si Mangalia. S-a renuntat insa la aceasta idee, se pare din cauza faptului ca nu puteau functiona cu valuri prea mari la travers.
Dupa intoarcerea la Galati a continuat sa fie folosita pe relatia Galati-Tulcea-Sulina.
Incepand cu 1990 a fost folosita din ce in ce mai putin.
Dupa 1999, cand Navrom Galati a hotarat suspendarea definitiva a curselor de pasageri cu plecare din portul Galati, a fost transferata, alaturi de ceea ce mai ramasese din flota de pasagere, la Tulcea, la nou infiintata subsidiara – Navrom Delta.
A ramas acolo, nefolosita, pana in cursul anului 2002, cand a fost adusa la Galati. A fost incarcata pe o barja, impreuna cu nava sora – VIJELIA – si duse la Constanta pentru a fi dezmembrate.
Ambele aratau deplorabil.
Nava rapida POSEIDON in anii ’70 – carte postala colectia George Milea
POSEIDON pe Canalul Sulina – carte postala din 1971
Cateva caracteristici ale navei:
– lungime: 33.46 m, latime: 9,56 m, pescaj maxim (in stationare): 1,81 m
– IMO: 7622613
– corp din aluminiu
– propulsata de 2 motoare M-401 A1 Zvezda, fabricate la Leningrad, ce dezvoltau 1.000 CP fiecare
– capacitate tanc motorina: 3 t
– dotata cu 3 generatoare: 1 x 1 KW, 24 V CC si 2 x 5,6 KW, 24 V CC
– capacitate: 122 (6 membri echipaj si 116 pasageri)
– viteza maxima pe care o putea dezvolta: 31 Nd
– nava sora: VIJELIA
Nava rapida POSEIDON pe canalul Sulina, 1975 – foto: Aurel Sibiceanu
Ultimele Comentarii