Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Nava PSI POMPIER 9 in reparatii la Constanta, 13.08.1999 – © Yvon Perchoc

Nava PSI tip catamaran – POMPIER 9 (1981-2009)

A fost construita la Santierul Naval Giurgiu, numar de santier 5240, fiind livrata I.E.P Constanta, sectia Cai Navigabile in cursul lunii decembrie 1981.
A facut parte dintr-o serie de 4 astfel de nave, construite la Giurgiu intre 1979 si 1981.
Dupa reorganizarea I.E.P Constanta din 1997, a ajuns in patrimoniul nou infiintatei companii, Administratia Porturilor Maritime (A.P.M.) Constanta.
De-a lungul anilor a fost folosita pentru stingerea incendiilor aparute pe diversele nave aflate in incinta sau rada portului Constanta.
A activat pana la inceputul anului 2008, cand a fost vanduta Tomini Trading Constanta. Nu a mai fost folosita, fiind retrasa la dana 89 a Tomini Trading, pana in mai 2009, cand s-a trecut la dezmembrarea sa, in dana 88, apartinand Tomini Trading.
La data de 16.05.2009, un incendiu a izbucnit la bordul sau, in timpul operatiunilor de dezmembrare. Incendiul a fost lichidat dupa aproximativ o ora, de catre pompierii din cadrul ISU “Dobrogea”, sositi la fata locului cu 3 autospeciale. Nu s-au inregistrat victime.
Ulterior a continuat dezmembrarea sa.

Caracteristici nava:
– Lungime: 37,44 m, latime: 11,66 m, pescaj: 2,48 m
– deplasament: 295 t
– IMO: 8037956
– propulsata de 2 motoare tip MB820DC (licenta Maybach) a cate 965 CP fiecare, fabricate la Uzinele 23 August, Bucuresti
– transmisie: reductoare-inversoare
– 2 elice cu pas fix, din otel
– 3 diesel generatoare: 1 x 100 KW, 380 V, 50 Hz si 2 x 56 kW, 380 V, 50 Hz
– viteza maxima: 13.2 Nd
– dotata cu 4 pompe centrifugale de 300 m3/h la 8 atm sau 150 m3/h la 15 atm; 8 tunuri refulare spuma-apa de 3.000 l/min; 4 rezervoare lichid spumogen de 7.200 l
– nave surori: CHIMPEX 2, POMPIER 3 si POMPIER 8