Cargoul ALI BEY (ex TOPLITA) in reparatii capitale, docul Sorena, Constanta, 16.10.2007 – foto: Cristian Gregoretti
Cargoul TOPLITA (1979-2012)
A fost construit la Santierul Naval Drobeta Turnu Severin, numar de santier 00311208, fiind livrat Navrom Constanta in cursul lunii iulie 1979.
A ramas la Navrom si dupa 1990, an in care a fost impartita Navrom in cele 3 companii: Petromin, Romline si Navrom.
Incepand cu 15.03.1996, a fost inchiriat SC Donau Sea Link SA constanta. Numele i-a fost schimbat in NORA, pavilionul arborat ramanand cel romanesc. La aceeasi firma aveau sa mai fie inchiriate alte 3 cargouri din aceeasi clasa.
Asa cum s-a intamplat si cu alte asemenea “companii private”, si Donau Sea Link a luat un credit de la Bancorex, pretextul fiind acelasi: repararea/retehnologizarea navelor.
Cargoul NORA a fost reparat la Constanta in cursul anului 1997. A redevenit operational din 1998.
Aflat in insolventa, Navrom a trecut la vanzarea navelor.
Trebuie mentionat faptul ca in urma SC Donau Sea Link a ramas si pana in ziua de azi o “gaura” la Bancorex de 1,3 milioane USD, conform listei publicate si raspublicate de AVAS: http://www.aaas.gov.ro/upload/Debitori%20Bancorex.pdf .
Bani care nu au mai fost si nu vor mai fi recuperati niciodata… Cei doi asociati care detineau SC Donau Sea LInk – Sorin Groza si Ioan Toanchina (un fost membru marcant al PDL Constanta), au continuat apoi sa prospere ca oameni de afaceri…
Revenind la cargoul TOPLITA, acesta avea sa fie vandut in februarie 1999 unei companii turcesti – E&M Shipmanagement Inc. Cargoul a fost reparat, numele acestuia fiind schimbat in PETER M, pavilionul arborat fiind cel al St Vincent&Grenadines.
A continuat sa ajunga destul de des in portul Constanta.
In septembrie 2007 a fost adus la Constanta, unde a trecut printr-o reparatie capitala in docul Sorena. I-au fost inlaturate bigile si coloanele de sustinere ale acestora, corpul cargoului a fost vopsit in rosu, iar suprastructura in alb.
Numele i-a fost schimbat in ALI BEY, pavilionul arborat ramanand cel al St Vincent&Grenadines.
A ramas o prezenta constanta in Romania, ajungand in dese randuri si pe Dunare, pentru a incarca marfa de la Galati sau Braila.
A navigat pana in mai 2012, cand a fost vandut la fier vechi. A efectuat un ultim voiaj pana la Aliaga/Turcia, unde a ajuns pe 23.05.2012. Ulterior a fost dezmembrat.
Cargoul ALI BEY (ex TOPLITA) la Galati, in tranzit catre Braila, 13.05.2009 – fotografii: Cristian Gregoretti
Cateva caracteristici ale cargoului:
– Lungime: 88,75 m, latime: 12,79 m, pescaj: 5,30 m
– IMO: 7906708
– Call sign: YQIA
– 2.400 tdw/ 1.969 Gt
– propulsat de un motor licenta Sulzer, model 8TAD36, fabricat la Zaklady Urzadzen Technicznych “Zgoda” S.A. – Swietochlowice, ce dezvolta 2.080 CP.
– viteza maxima: 12,7 Nd
– bunker: 170 tone
– echipat cu 3 diesel generatoare a cate 150 KW 400V 50 Hz CA fiecare
– 3 magazii, 3 bigi a cate 5t SWL, actionate de cate 2 vinciuri fiecare
Cargoul ALI BEY (ex TOPLITA) in portul Constanta, 18.08.2009 – foto: Cristian Gregoretti
Ultimele Comentarii