Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul PIATRA NEAMT in constructie la Santierul Naval Drobeta Turnu Severin, carte postala anii ’60

Cargoul / Nava transport animale vii PIATRA NEAMT (1965-1990)

A fost construit la Santierul Naval Drobeta Turnu Severin, fiind livrat Navrom Constanta in cursul lunii iulie 1965.
A facut parte dintr-o serie de cargouri 5 cargouri, construite la Turnu Severin, in perioada 1964-1965.
In 1969 a fost transformat la Constanta, in nava pentru transportul animalelor vii. Dupa acelasi proiect, avea sa fie transformat in nava transport animale vii si nava sora VATRA DORNEI in 1970.

Urmatoarele informatii, referitoare la transformarile la care a fost supus cargoul, au fost preluate din referatul “Transportul pe mare al animalelor” (www.referatele.com):
“Nava a fost supusa urmatoarelor transformari: in ambele magazii s-au fixat cate doua punti, creandu-se astfel trei nivele plus coverta, cu inaltimile de la paiol de 1,85 m respective 1,75 m. In fiecare nivel s-au contruit boxe, in tribord si babord, cu pardoseala din scanduri groase bituminate. Intre cele doua randuri de boxe ramane un culoar de 1,50 m.
In magazia 1, pe o suprafata de 303 m² au fost amenajate 34 de boxe (de la 7,4 la 9,7 m²), iar in magazia 2 (pe 357 m²) 38 boxe (7,35 – 11 m²). Coverta este construita din tabla groasa pardosita integral cu scanduri. Pe 73 m² sunt amenajate 8 boxe.
Pe suprafata totala de 733 m² se transporta in bune conditii 3000 berbeci sau 3200 – 3300 tineret ovin, sau 400 capete tineret taurin. In boxe nu este folosit asternut din paie, pentru a nu se infunda sistemul de colectare si evacuare a apei.
S-au adoptat solutii pentru hranire: folosirea nutretului combinat granulat care necesita spatii reduse de depozitare, manipulare usoara, si nu prezinta pericol de incendiu. Acest nutret poate fi depozitat intr-un buncar de 30 t, din care vine liber pe 4 tuburi metalice pana la nivelul 1 si 2 din fiecare magazine. De aici este preluat de o bena care poate bascula in tribord sau babord, din ea distribuindu-se ratiile de doua ori pe zi in jgheaburi special construite in acest scop.
Pentru nivelul 3 si coverta, nutretul este depozitat in saci si distribuit manual. Instalatia pentru depozitarea si distribuirea apei potabile cuprine 8 tancuri cu capacitatea totala de 164 t, o pompa de alimentare si conducte metalice cu robinete la cele 45 jgheaburi (unul la doua boxe). Norma de apa potabila este de: 30 litri pe cap de animal mare si 10 litri pe cap de animal mic.
Instalatia de ventilare trebuie sa asigure minimum 20 schimburi pe ora. La magazia 1 cu un volum indicat de 1088 m³ rezulta ca necesar un ventilator cu un debit de 22000 m³/ora, iar pentru magazia 2, la un volum de 1145 m³ – un ventilator cu un debit de 23000 m³/ora. S-au ales doua ventilatoare centrifugale cu urmatoarele caracteristici: debitul la +20 grade C – 25000 m³/ora; turatia 643 rot/min; puterea motorului 10 kW.
Ventilatoarele s-au montat pe puntea principala in carcase etanse, iar conductele de refulare trec prin decuplarile existente pentru capacele de acces in magaziile 1 si 2, din zona coastelor 61 – 65, ramanand pentru accesul in magazii capacele dispre pupa si prova magaziilor. In magazii s-au prevazut tubulaturi de ventilatie, care asigura o repartitie uniforma a aerului. Instalatiile au fost astfel proiectate, incat la fiecare trei minute de mars, cu capacele de magazii inchise, sa se asigure o improspatare totala a aerului.
Rezidurile lichide sunt colectate in santina unde se elimina periodic. Cele solide sunt evacuate numai la sfarsitul transportului.
Pentru ca nava sa satisfaca toate cerintele registrului referitoare la stabilitate, in urma calculelor efectuate, a reiesit ca in tancurile de balast 5 si 6 trebuie sa se introduca balast solid (150 t fonta sau blocuri de beton). Acest lucru este impus de faptul ca in cazul transportului de animale vii nava nu atinge pescajul maxim (4,90 m) pe care il atinge in cazul transportului de marfuri generale, din care cauza suprafata laterala expusa vantului este mai mare.”

A fost folosita pe relatiile Constanta – Orientul Mijlociu si Constanta – tarile din nordul Africii.
A navigat pentru Navrom Constanta pana in cea de-a doua jumatate a anilor ’80, fiind apoi retrasa la Constanta.
In februarie 1990, Navrom a hotarat vanzarea a 24 de nave care nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic; la 30.03.1990 a fost semnata o conventie cu ICE CONTRANSIMEX din Bucuresti, care urma sa se ocupe de vanzarea navelor, recomandarea fiind ca 11 dintre ele sa fie vandute in bloc la fier vechi.
Printre cele 11 nave (care ulterior au devenit 13) s-a regasit si nava PIATRA NEAMT.
Castigatorul licitatiei organizate in 12.04.1990 a fost desemnat OG Gemi Sokum SA din Aliaga/Turcia. Pretul oferit pentru tona de fier vechi a fost cuprins intre 90-108 USD.
Cele 13 nave au fost vandute turcilor pentru aproximativ 2,7 milioane USD.
Nava PIATRA NEAMT a fost remorcata de la Constanta cu destinatia Aliaga, unde a ajuns pe 23.07.1990, fiind ulterior dezmembrata.

Caracteristici nava:
– Lungime: 70,56 m, latime: 10,75 m, pescaj: 4,90 m
– IMO: 6605917
– Call sign: YQBK
– 1.757 tdw/ 1.283 Gt
– propulsia era asigurata de un motor licenta MAN, model 6KVD43K, produs la Dieselmotorenwerk, Rostock – RDG, ce dezvolta 1.200 CP.
– viteza maxima: 11,6 Nd
– bunker combustibil: 72 t
– 3 diesel-generatoare: 2 x 62 KW, 220 V 50 Hz CA si 1 x 46 KW, 220 V 50 Hz CA
– 2 magazii, 4 bigi a cate 3t SWL fiecare (ca si cargou)
– nave surori: SIGHISOARA, CARANSEBES, TURNU SEVERIN, VATRA DORNEI

Actualizări pagină :

– 31 Iulie 2023 – Cristian Gregoretti – actualizat informatiile navei

– 5 Decembrie 2018 – Cristian Munteanu – Pagină creată

Contributors