Mineralierul SVITAVA (ex COTESTI) la Santierul Naval Mangalia, 1995
Mineralierul COTESTI
Constructia sa a inceput in 1988 la Santierul Naval Mangalia, numar de santier 863.
Numele pe care ar fi trebuit sa-l poarte a fost COTESTI (dupa alte surse – COSTESTI – desi, in acei ani, mai era in constructie un mic petrolier, COSTESTI, de 5.000 tdw, la Santierul Naval Braila).
Anul 1990 l-a prins nefinalizat. Ar fi trebuit sa intre in patrimoniul nou infiintatei companii, Petromin Constanta.
Mai mult, Petromin semnase cu grecii de la Gourdomichalis Maritime un acord pentru a aduce si acest mineralier in parteneriatul pe care Petromin il avea incheiat cu acestia, pentru exploatarea in comun a 6 mineraliere (acest mineralier ar fi trebuit sa intre in acel parteneriat cu grecii la data de 30.07.1993).
Petromin a renuntat intre timp la aceasta comanda, santierul ramanand cu el pe stoc. Aceasta renuntare la a mai finanta constructia acestui mineralier a atras alte probleme in contractul pe care Petromin il avea incheiat cu grecii de la Gourdomichalis, care a dus, chiar dupa mai multi ani, la un litigiu cu grecii.
Revenind la mineralierul COTESTI, acesta parea ca si-a gasit proprietar, grecii de la Blue Flag Navigation aratandu-se interesati de preluarea acestei nave, cat si a navei sora BECLEAN, aflata si ea in stadiu de constructie la Mangalia.
Lucrarile la acest mineralier au fost reluate; acesta a fost lansat la apa in cursul lunii decembrie 1993, numele fiindu-i schimbat in CITY OF SUNDERLAND.
Grecii au renuntat in 1994 la a mai finanta constructia celor 2 nave (lucrarile fusesera reluate doar la mineralierul COTESTI).
Tot in 1994, guvernul Romaniei a hotarat cedarea acestei nave catre Czech Ocean Shipping, in contul unor datorii mai vechi pe care Romania le avea catre fosta Cehoslovacia.
Cehii au continuat finantarea constructiei acestei nave, care a fost finalizata in iulie 1995. A parasit Santierul Naval Mangalia purtand numele SVITAVA, pavilionul arborat fiind cel maltez.
Mineralierul AMBER VITA (ex COTESTI) la Cuxhaven/Germania, 23.05.2008 – foto: www.shipspotting.com / Hein
De-a lungul anilor a purtat urmatoarele nume si a arborat pavilioanele:
– SVITAVA (07.1995 – 12.1998), pavilion Malta
– CLIPPER MIGHT (12.1998 – 11.1999), pavilion Malta
– MIGHTY CONFIDENCE (11.1999 – 08.2005), pavilion Malta
– MAISTROS BREEZE (08.2005 – 02.2008), pavilion Hong Kong
– AMBER VITA (02.2008 – 01.2012), pavilion Malta
– AMETHYST STAR (01.2012 – 12.2015), pavilion Malta
– BRUISER (12.2015 – 06.2016), pavilion Sierra Leone
In perioada 12.2011 – 12.2015 a fost operat de catre Cosena srl Constanta, iar in perioada 12.2015 – 06.2016 de catre Ruad Marine Services srl Romania.
In iunie 2016 a fost vandut la fier vechi, pentru 1,77 milioane USD. A efectuat un ultim voiaj cu destinatia Alang/India, unde a ajuns la data de 24.06.2016. A fost scos pe uscat la data de 1.07.2016, fiind ulterior dezmembrat.
Mineralierul AMETHYST STAR (ex COTESTI) la Las Palmas/Spania, 22.01.2013 – foto: www.shipspotting.com / Jukka Koskimies
Cateva caracteristici ale mineralierului:
– Lungime: 171,65 m, latime: 24,80 m, pescaj: 10,44 m
– IMO: 9052721
– 29.089 tdw/ 17.630 Gt
– propulsia: un motor model 8DKRN42/136-10, fabricat la AO Bryanskiy Mashinostroitelnyy Zavod (BMZ) – Bryansk, ce dezvolta 8.200 CP.
– viteza maxima: 14 Nd
– nr. magazii: 5; nr. guri magazii: 5
– echipat cu 4 macarale a cate 25 t SWL fiecare
– nava sora: BECLEAN
Fotografiile preluate din web site-ul www.shipspotting.com sunt publicate in scopuri educative, non-profit in www.marinarii.ro conform termenilor si conditiilor sursei care detine toate drepturile.
The picturs taken from the web site www.shipspotting.com are published non-profit for educational purposes in www.marinarii.ro as stated on source terms and conditions that has all the rights .
Ultimele Comentarii