Cargoul TUSNAD la Limassol, iunie 1981 – colectia marinarii.ro © – Cristian Munteanu – fotografie scanata
Cargoul TUSNAD (1978-2009)
A fost construit la Santierul Naval Drobeta Turnu Severin, numar de santier 31113, fiind livrat Navrom Constanta in cursul lunii februarie 1978.
A ramas la Navrom si dupa 1990, an in care a fost impartita Navrom in cele 3 companii: Petromin, Romline si Navrom.
Incepand cu 15 martie 1996, a fost inchiriat SC Donau Sea Link SA constanta. Numele i-a fost schimbat in MONA, pavilionul arborat ramanand cel romanesc. La aceeasi firma aveau sa mai fie inchiriate alte 3 cargouri din aceeasi clasa.
Asa cum s-a intamplat si cu alte asemenea “companii private”, si Donau Sea Link a luat un credit de la Bancorex, pretextul fiind acelasi: repararea/retehnologizarea navelor.
Cargoul MONA a ramas la Constanta, pentru reparatii, incepand cu luna noiembrie 1997. Iar in aprilie 1999 se afla…tot acolo, in reparatii.
Aflat in insolventa, Navrom a trecut la vanzarea navelor.
Trebuie mentionat faptul ca in urma SC Donau Sea Link a ramas si pana in ziua de azi o “gaura” la Bancorex de 1,3 milioane USD, conform listei publicate si raspublicate de AVAS: http://www.aaas.gov.ro/upload/Debitori%20Bancorex.pdf .
Bani care nu au mai fost si nu vor mai fi recuperati niciodata… Cei doi asociati care detineau SC Donau Sea LInk – Sorin Groza si Ioan Toanchina (un fost membru marcant al PDL Constanta), au continuat apoi sa prospere ca oameni de afaceri…
Revenind la cargoul TUSNAD, acesta avea sa fie vandut in iulie 2000 unui alt “om de afaceri” – sirianul Mustafa Tartousi, stabilit in Romania de multi ani.
Numele cargoului avea sa fie schimbat in IMAN T (dupa prenumele si initiala numelui fiicei lui Tartousi). Nava avea sa fie operata initial de catre una dintre firmele acestuia – ASkila Shipping Constanta, pentru ca mai apoi sa treaca la alta firma de-a sa, Tartousi Shipping.
Pavilionul arborat initial a fost cel georgian, pentru ca, mai apoi, din 2002, sa arboreze pavilionul nord coreean.
Sfarsitul lunii iunie 2006 aduce nava IMAN T in mijlocul unui scandal – la bordul sau avea sa dispara din Romania un alt individ dubios, tot sirian stabilit in Romania, acuzat de terorism, implicat fiind in criza rapirii celor 3 jurnalisti romani din Irak, in perioada aprilie-mai 2005 – Omar Hayssam. Acesta fusese arestat in aprilie 2005, insa, justitia din Romania (IARASI) avea sa-l elibereze preventiv in aprilie 2006 pe motiv ca suferea de “cancer generalizat”.
Acesta a fost ajutat de proprietarul cargoului IMAN T sa paraseasca tara, cu destinatia Egipt, in noaptea de 30.06.2006. Desigur, acest lucru a fost posibil si cu largul concurs al comandantului navei, nimeni altul decat varul proprietarului acesteia.
Din martie 2008, pavilionul cargoului a fost schimbat cu cel al Republicii Moldova.
A mai navigat pana in septembrie 2009, cand a fost vandut la fier vechi. A ajuns la Aliaga/Turcia pe 26 septembrie 2009, fiind ulterior dezmembrat.
Cargoul IMAN T (ex TUSNAD) tranzitand Bosforul – foto: Henk Kouwenhoven
Cateva caracteristici ale cargoului:
– Lungime: 88,29 m, latime: 12,79 m, pescaj: 5,30 m
– IMO: 7618428
– Call sign: YQGJ
– 2.400 tdw/ 1.969 Gt
– propulsat de un motor licenta Sulzer, model 8TAD36, fabricat la Zaklady Urzadzen Technicznych “Zgoda” S.A. – Swietochlowice, ce dezvolta 2.080 CP.
– viteza maxima: 12,7 Nd
– bunker: 170 tone
– echipat cu 3 diesel generatoare a cate 150 KW 400V 50 Hz CA fiecare
– 3 magazii, 3 bigi a cate 5t SWL, actionate de cate 2 vinciuri fiecare
– echipaj: 23
Ultimele Comentarii