Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Petrolierul OLTENIA tranzitand Bosforul, 21.09.1974 – colectia marinarii.ro © – Cristian Munteanu – fotografie scanata

Petrolierul OLTENIA (1967-1995)

A fost construit la Hitachi Zosen Innoshima / Japonia, numar de santier 4.099, fiind livrat Navrom Constanta in cursul lunii octombrie 1967.
A fost prima nava de acest tip, dintr-o serie de 2 astfel de nave, construite pentru Navrom Constanta. Cea de-a doua nava, construita in 1968, s-a numit ARGES.
Au fost primele doua petroliere noi si moderne care au intrat in dotarea Navrom Constanta.
Ambele nave au navigat fara probleme pana in 1981.
Soarta petrolierului OLTENIA a fost strans legata de cea a navei sora – ARGES.
La data de 10.09.1981 (tot 10 septembrie, ca si in cazul unei catastrofe mult mai mari, cea a pasagerului MOGOSOAIA), petrolierul ARGES se afla la descarcare in portul Rouen/Franta, pe Sena. Comandantul petrolierului ARGES era fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu.
In jurul orei 8:30 dimineata un puternic incendiu a izbucnit pe Sena, la Rouen, in dreptul rafinariei Shell. O pata uriasa de nafta ce plutea la suprafata apei s-a aprins, flacarile uriase cuprinzand mai multe nave. Incendiul a fost in cele din urma stins. Din fericire nu au fost pierderi de vieti omenesti, insa au rezultat importante pagube materiale, estimate la 12 milioane dolari.
Doua impingatoare sub pavilion francez au fost distruse in incendiu, la fel si barjele acestora. Petrolierul ARGES a suferit si el avarii.
Autoritatile au banuit in prima faza rafinaria Shell, de la care s-ar fi produs deversarile, insa ancheta a demonstrat ca totul era in regula la rafinarie. Dupa care banuielile s-au indreptat, firesc, catre petrolierul ARGES, care descarca nafta, mai precis la vreo manevra gresita care s-ar fi facut la descarcarea hidrocarburilor de pe petrolierul romanesc.
Dupa cum avea sa declare insusi comandantul de atunci al petrolierului ARGES, Traian Basescu, 17 ani mai tarziu, inainte ca echipajul navei ARGES sa permita autoritatilor franceze accesul la bord, acestia au modificat ceva in instalatia navei, lucru care a facut imposibila demonstrarea vinei petrolierului romanesc, de catre autoritatile franceze.
Dupa aproximativ o luna, ARGES-ul a fost lasat sa plece, ajungand in portul Constanta. Tot din declaratiile lui Traian Basescu, singurii care au stiut adevarul au fost cei din conducerea Navrom si Securitatea.
Cam toata presa post-decembrista a relatat pe larg despre acest eveniment, insa, despre petrolierul ARGES nu s-a mai pomenit altceva.
In realitate, dupa acel incident din 1981, statul roman, probabil la indicatiile pretioase ale Securitatii, acesti “maestri” in a musamaliza orice, a decis vanzare celor doua petroliere (OLTENIA a “picat” in aceeasi “oala”, fiind exact de acelasi tip), probabil, tocmai in ideea ca, odata scapati de ele, nimeni nu i-ar mai fi putut acuza/ demonstra ceva ulterior.
AU FOST SINGURELE DOUA NAVE VANDUTE DIN FLOTA NOASTRA IN PERIOADA COMUNISTA! Cu toate ca navele nu ajunsesera la varsta “pensionarii”, iar Romania nu se putea lauda ca ar fi avut excedent de tonaj pe acest tip de nava.
Cumparatorul a fost comania London Greeks. Conform LR Fairplay, ARGES a fost vandut cu 2,8 milioane USD pe 24.12.1981, in timp ce OLTENIA a fost vandut cu 3,4 milioane USD pe 17.12.1981.
Navele au fost preluate de catre noul proprietar de abia in toamna anului 1982. Pana atunci au stat in portul Constanta, cu numele originale.

Dupa preluare OLTENIA a continuat sa navigheze, purtand urmatoarele nume de-a lungul anilor:
– DONA MARGARITA (1982-1985)
– BERNARDO STROZZI (1985-1986)
– BURNOISLAND (1986-1987)
– FAL XX (1987-1995).

A continuat sa fie folosit pana in mai 1995, cand a vandut la fier vechi. Ultimul sau armator a fost Fal Shipping Co ltd Sarjah / Emiratele Arabe Unite, pavilionul arborat fiind cel al Emiratelor Arabe Unite.
Multumesc membrilor shipspotting.com care m-au ajutat sa obtin informatiile referitoare la vanzarea celor doua nave.

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace
logo shipspotting
Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Petrolierul BERNARDO STROZZI (ex OLTENIA), 2.10.1985, Scheldt River/Olanda – foto: www.shipspotting.com / Capt. Jan Melchers

Cateva caracteristici ale navei:
– Lungime: 190,00 m, latime: 28,34 m, pescaj: 11,72 m
– IMO: 6729529
– Call sign: YQAK
– 39.219 tdw/ 22.243 Gt
– propulsia: un motor Burmeister & Wain, model 10-74VT2BF-160, fabricat la Hitachi Zosen Osaka, ce dezvolta 16.500 CP
– bunker combustibil: 3.396 t
– dotat cu 3 diesel-generatoare a cate 300 KW, 380 V, 50 Hz, CA
– dispunea de 19 tancuri pentru depozitare, ce puteau stoca in total 45.142 mc produse petroliere
– incarcarea/descarcarea se facea cu ajutorul a 3 pompe

– nava sora: ARGES



Fotografiile preluate din web site-ul www.shipspotting.com sunt publicate in scopuri educative, non-profit in www.marinarii.ro conform termenilor si conditiilor sursei care detine toate drepturile. 


The picturs taken from the web site www.shipspotting.com are published non-profit for educational purposes in www.marinarii.ro as stated on source terms and conditions that has all the rights . 

Contributors