Panzarul Moldovenesc STEFAN CEL MARE – galerie foto: ziarul Viata Libera
Panzarul Moldovenesc – STEFAN CEL MARE
Aceasta replica, la scara 1:1, a unei corabii din flota comerciala a Moldovei, din timpul domniei lui Stefan cel Mare, s-a nascut la Galati, in anul 2004, an in care se comemorau 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare.
Povestea sa a inceput in prima jumatate a anului 2004, cand Consiliul Judetean Galati, avandu-l in frunte pe Dan Lilion Gogoncea (PSD), a alocat din fondul de rezerva bugetara, 600.000 lei, pentru finantarea proiectului “Panzarul Moldovenesc”.
Constructia sa a fost realizata in timp record, la SPAT Yard Galati, acesta fiind lansat la apa exact pe 4.07.2004, data la care se implineau cei 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare. Trebuie mentionat faptul ca la nava inca mai era de lucru, la amenajarea interioarelor.
A fost binecuvantat in prezenta unui sobor de 12 inalti prelati ai Bisericii Ortodoxe din Europa, precum si a ministrului Culturii, Razvan Theodorescu.
Se dorea ca mai apoi Panzarul Moldovenesc sa efectueze o croaziera pana la Gibraltar, pentru a demonstra ca pe vremea lui Stefan cel Mare, corabiile din flota Moldovei faceau transport de marfuri catre porturile din Italia.
La Ziua Marinei, pe 15.08.2004, Panzarul nu si-a facut aparitia din cauza unei defectiuni tehnice.
In cursul anului 2005, Consiliul Judetean Galati avea sa aloce 308.161 lei, reprezentand “suplimentarea lucrarilor de executie necesare finalizarii acestui proiect”.
A efectuat probele de mare pe Marea Neagra, in octombrie 2005, si a trecut testul cu brio, navigand cu panze pe o mare cu furtuna de gradul 5.
Au urmat aparitii ale Panzarului la Zilele Marinei din 2005 si 2006.
Insa, nici vorba de vreo croaziera pe Marea Neagra si Marea Mediterana, asa cum se intentiona…
Cam singura croaziera cu turisti la bord a fost efectuata in luna iunie 2006, cand un grup de profesori de la o universitate din Paris a efectuat o croaziera pe Prut pentru vizitarea Zonei Protejate – Prutul Inferior.
Panzarul Moldovenesc STEFAN CEL MARE scos pe uscat pe Faleza Dunarii, la Galati, 2010 – Florian Salanti
In iarna anului 2006, acesta a fost scos pe uscat pe Faleza Dunarii, in dreptul restaurantului Valurile Dunarii, pentru a fi protejat de sloiurile de gheata de pe Dunare.
Si avea sa ramana pe uscat, deteriorandu-se constant, in lipsa oricaror fonduri de intretinere alocate de catre autoritatile galatene.
Transferat intre timp in administrarea Centrului Cultural “Dunarea de Jos”, Panzarul avea sa revina in patrimoniul Consiliului Judetean Galati in iulie 2009. Au fost alocati 60.000 lei pentru reparatii… si cam atat, Panzarul ramanand pe uscat.
In cursul anului 2011 avea sa se deterioreze si mai mult, in urma loviturii primite de la o masina de salubritate manevrata incorect.
La data de 2.08.2011, Consiliul Judetean avea sa-l transfere din nou in administrarea Centrului Cultural “Dunarea de Jos”, motivatia fiind aceea ca CJ Galati nu avea personal specializat de intretinere si navigatie.
Au fost facute cateva carpeli , in graba, pentru al putea pune pe apa de Ziua Marinei, urmand ca apoi sa intre in reparatii capitale. Si chiar a plutit la Ziua Marinei 2011!
La data de 3.10.2011, Centrul Cultural “Dunarea de Jos” a incheiat un acord cu Asociatia “Institutul Dezvoltarii Durabile a Dunarii” Galati, prin care Panzarul Moldovenesc trece in administrarea acestei asociatii pe o durata de zece ani, in care se prevede exploatarea in comun de catre partile semnatare
si punerea in valoare a potentialului turistic de croaziera, potrivit Strategiei de dezvoltare a judetului Galati. Aceasta asociatie fusese infiintata cu doar 2 luni inainte de a i se pune pe tava acest contract de colaborare, in plus nu dispunea de cine stie ce capital si nu in ultimul rand, apartinea lui Ciprian Dediu (PSD), fost director al Agentiei pentru Protectia Mediului Galati.
Devizul privind reconditionarea Panzarului Moldovenesc, realizat de catre aceasta “asociatie”, indica suma de 106.220 de euro, reprezentand costuri totale necesare reconditionarii (costuri manopera – 41.600 de euro, costuri hala – 9.000 de euro, costuri de expertizare – 3.500 de euro).
Aceste fonduri ar fi trebuit asigurate de respectiva asociatie.
Ceea ce a urmat este ceva definitoriu pentru Galati, pentru autoritatile galatene si “partenerii de afaceri” sau “investitorii” gasiti, adica multa “gargara” si realizari ZERO (a se vedea “maretele” realizari din ultimii ani, gen Plaja Dunarea sau “Noul” port de ambarcatiuni).
Panzarul a fost dus mai intai intr-o hala a fostelor pescarii din Galati (alt obiectiv care se deterioriaza constant, fara nici o intretinere), iar apoi a fost mutat intr-o dana din Santierul Naval Damen Galati.
De abia in 2017 Consiliul Judetean a actionat in instanta acea “asociatie”, insa lucrurile bat pasul pe loc. Ca si in alte dosare mult mai celebre de coruptie, si in acest caz se va face, probabil, un “joc de glezne”, care in final va duce la achitarea tuturor…
In prezent, panzarul Moldovenesc a ajuns o veritabila epava putrezita.
Declaratia lui Mihai Mihail, patronul Spat Yard, carea a construit corabia, referitoare la situatia actuala a acesteia a fost: “Ca sa iasa ce-a fost, costa mai mult decat daca s-ar face unul nou. Ce era pus înauntru: radar, sonar, GPS – sunt terminate! In prima iarna, n-au golit instalatia de racire de la motor, a plouat in el si s-a distrus motorul!
Ca sa nu mai foloseasca schela, au taiat o poarta in bord prova, ca sa intre in el pe usa. E ca si cum v-as fi taiat si scos eu doua coaste si apoi v-as fi cusut la loc! Dupa ce l-a lovit tractorul acela de gunoi, doar l-au carpit oleaca! Am dat comanda de husa pentru el, si a disparut si husa, si scheletul, plus accesoriile!”
Panzarul Moldovenesc STEFAN CEL MARE abandonat in Santierul Naval Damen Galati, 2018 – ziarul Romania Libera
Caracteristicilei navei:
– lungime: 17,6 m, latime: 5 m, pescaj: 1,5 m
– deplasament: 25 t
– chila si coastele corabiei erau construite din stejar stratificat, bordajul din lemn de larice, puntea din lemn de mahon si teck, placarile fiind executate cu placaj de luan, lemn care este foarte rezistent la apa
– panzele: “focul”, panza triunghiulara, are 30 mp, “randa”, vela trapezoidala prinsa de „artimon” (catargul dinspre pupa), are 40 mp, iar vela dreptunghiulara (“balonul”), principala, are 45 mp
– dotata cu un motor diesel de 70 CP
– rezerva de carburant la bord – 1,2 tone, pentru o autonomie de 1.200 mile marine
– dotata cu instalatie de guvernare hidraulica, instalatie de navigatie prin satelit, radar, statie radio si un sonar
– in cele 2 careuri ale navei erau amenajate 8 cusete si 2 grupuri sanitare.
– echipaj: 4 persoane
– capacitate: 20 de turisti
– Informatii nava: ziarul Viata Libera, ziarul Romania Libera
Panzarul Moldovenesc STEFAN CEL MARE abandonat in Santierul Naval Damen Galati, 2015 – youtube / stirilevoxtv
Ultimele Comentarii