Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

MAI 1105 -STEFAN CEL MARE in probe pe Dunare, la Galati, 13.09.2010 – foto:Cristian Gregoretti

Nava maritima de supraveghere MAI 1105 / MAI 0201 – STEFAN CEL MARE

Constructia efectiva a navei a inceput la Santierul Naval Damen Galati in octombrie 2009. Proiectul dupa care a fost construita aceasta nava este OPV 6610. A fost lansata la apa pe 7.05.2010.
In septembrie 2010 constructia navei a fost finalizata.
Pe 13.09.2010 a iesit in probe pe Dunare, apoi au urmat probele de mare.
Regretatul nostru coleg si prieten, Paul Ionescu, a participat la constructia acestei nave si a fost cu ea in probele de mare…

MAI 1105 -STEFAN CEL MARE inaintea plecarii in probele de mare si pe parcursul acestora, septembrie 2010 – fotografii: Paul Ionescu

Pe 22.09.2010, a avut loc festivitatea de receptie a navei, la Constanta. In acceasi zi, a avut loc si festivitatea de receptie a altor 2 nave noi intrate in dotarea Politiei de Frontiera – MAI 2110 si MAI 2111.
Constructia navei a costat 24.750.000 de euro, bani proveniti din fonduri Schengen („Facilitatea Schengen – RO FSCH 18.1.1”).

Nava este de tip monococa, dispune de 4 punti, are la baza un proiect geometric testat, dispune de o prova moderna tip „axe bow” care permite sa navigheze in siguranta, cu viteza mare, chiar si in conditii de mare de gradul 6 pe scara Beaufort. Totodata, acest nou si modern concept asigura o rezistenta redusa la inaintare, precum si o reducere a consumului de combustibil fata de navele conventionale cu aproximativ 20%.
Avand in vedere misiunile specifice de ordine publica, nava a fost dotata cu un compartiment destinat stationarii persoanelor ambarcate temporar (imigranti, refugiati) pe timpul transportului catre primul port de debarcare, camera de detentie cu dotarea necesara, birou criminalistic dotat cu echipamente specifice muncii de politie, infirmerie cu sala de consultatii.
De asemenea, prin angajamentele asumate de catre Romania, in vederea supravegherii frontierelor externe ale U.E., in scopul indeplinirii misiunilor sub egida FRONTEX (Agentia Europeana pentru Gestionarea Cooperarii Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene) nava dispune de facilitati de stationare la bord a expertilor din Statele Membre, precum si de un compartiment operational.

De-a lungul anilor nava a participat la numeroase misiuni sub egida FRONTEX, atat in Marea Neagra cat si in Marea Mediterana.
In august 2015 a fost schimbat numarul de bordaj al navei din MAI 1105 in MAI 0201.

MAI 1105 -STEFAN CEL MARE  la Constanta, fstivitatea de receptie, 22.09.2010 – fotografii:Cristian Gregoretti

Caracteristi tehnice:
– lungime: 66 m, latime: 10,25 m, pescaj: 2,90 m
– deplasament maxim: 1.500 t
– IMO: 9572197
– MMSI: 264900206
– Call sign: YQNK
– propulsia este asigurata de 2 motoare MTU 16V 4000 M73 a cate 3.400 CP fiecare
– viteza maxima: 20,7 Nd
– bow thruster: 1 x 215 CP
– diesel-generatoare: 3 x MAN D2855 LXE30, 176 kW, 400 V, 50 Hz CA si un diesel generator de avarie MAN D0824LE201 de 80 kW, 400 V, 50 Hz CA
– echipaj: 19
– pasageri: 6
– refugiati/imigranti: 75
– Autonomie de operare: 1.800 mile la viteza de croaziera de 17 Nd
– Ambarcatiuni:
— mijloc de control si abordare – ambarcatiune semirigida cu borduri moi Zodiac Hurricane H630
— mijloc de salvare – ambarcatiune semirigida cu boduri moi, cu motor atasat Yamaha 30 CP
– echipata cu un radar de supraveghere Terma Scanter 2100
– echipata cu FLIR (Forward-looking infrared) Talon camera
– armament: 1x Oto Melara 12.7 mm

– info nava:  www.damen.com, Cristian Gregoretti, Iulian Iftode (Inspectoratul General al Politiei de Frontiera)

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

MAI 0201 -STEFAN CEL MARE la Constanta, august 2017 – foto:Paul Ionescu