Cargoul LUMINITA T (ex TECUCI) transitand Bosforul, undeva intre anii 2002-2004 – foto: Henk Houwenhoven
Cargoul TECUCI (1978-2010)
A fost construit la Santierul Naval Drobeta Turnu Severin, numar de santier 31163, fiind livrat Navrom Constanta in cursul lunii martie 1978.
A ramas la Navrom si dupa 1990, an in care a fost impartita Navrom in cele 3 companii: Petromin, Romline si Navrom.
In 1994 a fost vandut de catre Navrom unei companii grecesti – Molina Compania. La aceasta companie i-a fost schimbat numele si pavilionul de cateva ori:
– MIMIS (1994 – 1994), pavilion Honduras
– CHRIOULA (1994 – 1995), pavilion Honduras
– VICKY K (1995 – 1996), pavilion Honduras
In noiembrie 1996 a fost inregistrat la o alta companie detinatoare de unica nava – Dalton Shipping , tot din Grecia. Numele i-a fost schimbat in CHRISOULA K, pavilionul arborat fiind schimbat cu cel al St. Vincent&Grenadines.
In iunie 1998 avea sa fie mutat pe alta companie detinatoare de unica nava – Tresor marine. Numele i-a fost schimbat in LITOS K, pavilionul arborat fiind schimbat cu cel al Belize.
In octombrie 1999 avea sa fie vandut “omului de afaceri” sirian Mustafa Tartousi, stabilit in Romania de mai multi ani.
Numele cargoului a fost schimbat in OMAR II, pavilionul arborat fiind schimbat cu cel cambodgian. Dupa doar cateva luni, numele i-a fost schimbat in LUMINITA. Nava avea sa fie operata initial de catre una dintre firmele acestuia – ASkila Shipping Constanta, pentru ca mai apoi, din iulie 2002 sa treaca la alta firma de-a sa, Tartousi Shipping.
Tot din iulie 2002 i-a fost schimbat numele in LUMINITA T, pavilionul arborat fiind schimbat cu cel nord coreean.
Tot la acest “om de afaceri” avea sa ajunga si nava sora, TUSNAD, rebotezata IMAN T.
In aprilie 2005, cargoul a fost vandut Mihei Shipping&Trade Romania. A fost inregistrat pe o companie detinatoare de unica nava – Guagalo LLC. Numele i-a fost schimbat in CLAUDIA C, pavilionul arborat fiind schimbat cu cel georgian.
Cargoul a fost operat initial de catre Mihei Shipping&Trade Romania, apoi, din octombrie 2005, de catre Euromet Consulting srl Galati.
Sub acest nume a ajuns, de cateva ori si pe Dunare, pana la Galati.
Cargoul MAYA S (ex TECUCI) la Galati, 28.04.2009 – foto: Cristian Gregoretti
La inceputul lui 2009 a fost vandut sirienilor de la Fairway Lines Inc. Numele i-a fost schimbat in MAYA S, pavilionul arborat fiind schimbat cu cel rosu-galben si albastru…. insa nu cel romanesc, ci acela al Republicii Moldova.
Operarea sa a revenit ISM Group ltd din Siria.
Si sub acest nume a ajuns de cateva ori pe Dunare, pana la Galati si Braila.
La data de 8.09.2009 am avut ocazia sa-l vad pentru ultima data la Galati. A venit de undeva din amonte, probabil de la Braila, incarcat cu cherestea. Cand a ajuns putin mai in aval de locul in care traverseaza bacurile intre Galati si I.C. Bratianu, a facut initial o intoarcere catre amonte, dupa care s-a intors din nou la 180 de grade, plecand catre Sulina. N-am inteles acea manevra, dar am avut ocazia sa-i fac mai multe fotografii, din diverse unghiuri.
Dupa doar cateva luni, la inceputul lui ianuarie 2010, a fost vandut la fier vechi pentru 463.000 USD.
A efectuat un ultim voiaj catre Mumbai/India, unde a ajuns la data de 1.02.2010, fiind ulterior dezmembrat.
Cargoul MAYA S (ex TECUCI) la Galati, 8.09.2009 – galerie foto: Cristian Gregoretti
Cateva caracteristici ale cargoului:
– Lungime: 88,65 m, latime: 12,80 m, pescaj: 5,30 m
– IMO: 7618430
– Call sign: YQGK
– 2.400 tdw/ 1.969 Gt
– propulsat de un motor licenta Sulzer, model 8TAD36, fabricat la Zaklady Urzadzen Technicznych “Zgoda” S.A. – Swietochlowice, ce dezvolta 2.080 CP.
– viteza maxima: 12,7 Nd
– bunker combustibil: 170 tone
– echipat cu 3 diesel generatoare a cate 150 KW 400 V 50 Hz CA fiecare
– 3 magazii, 3 bigi a cate 5 t SWL, actionate de cate 2 vinciuri fiecare
Ultimele Comentarii