Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

STEAUA DUNARII la Galati, 8.04.2009 – foto: Cristian Gregoretti

Nava de croaziera STEAUA DUNARII

A fost construita la Santierul Naval Oltenita, fiind livrata Navrom Giurgiu in cursul anului 1987. Dupa reorganizarea Navrom a ajuns in patrimoniul Giurgiu Nav, fiind inregistrata la Giurgiu.
Alaturi de nava sora, STEAUA DELTEI, construita 5 ani mai tarziu, au fost inchiriate de-a lungul timpului unor tour-operatori din Germania, Austria sau chiar Slovacia, fiind folosite la croaziere de pe Dunare, de la Passau/Germania si pana in Delta Dunarii.
Foarte multi ani, navele STEAUA DUNARII (cunoscuta si ca DONAU STAR), respectiv STEAUA DELTEI (cunoscuta si ca DELTA STAR) au fost operate de catre Nicko Tours GmbH Stuttgart / Germania.
Croazierele aveau loc in intervalul aprilie-octombrie, in fiecare an, din noiembrie, navele fiind retrase la Giurgiu.
Navele erau incadrate la categoria de confort 3 stele.
In cursul anului 2000, STEAUA DUNARII a fost complet renovata si modernizata. Vechile motoare au fost inlocuite cu unele SKL, a cate 1.200 CP fiecare.
A continuat apoi sa fie folosita la croaziere intre Germania si Delta Dunarii.
In cursul anului 2009, S.C. InterAgro srl Zimnicea, patronata de “marele” om de afaceri, Ioan Niculae, considerat in acea perioada drept cel mai bogat om din Romania, prelua pachetul majoritar de actiuni de la Giurgiu Nav, de la PSV Company, intrata in insolventa, pentru 18 milioane RON.
Cu timpul, au inceput sa apara probleme legate de plata indemnizatiei de strainatate datorata echipajului, in special pe “final de stagiune”, cand navele se reintorceau la final de octombrie la Giurgiu. Aproape an de an aceasta ajungea sa fie platita dupa indelungi taraganari, uneori ajungandu-se chiar la proteste ale echipajelor.
2013 a fost ultimul an de activitate al celor 2 nave: STEAUA DUNARII a fost folosita pe relatia Passau-Melk-Viena-Bratislava-Budapesta si retur (croaziere de 1 saptamana), in timp ce STEAUA DELTEI efectua croaziere de la Passau pana la Mila 35 in Delta Dunarii.
Din ianuarie 2014, asa cum s-a intamplat si cu restul navelor de la Giurgiu Nav, si cele 2 nave de croaziera au fost transferate in patrimoniul S.C. Steaua Dunarii Turism International srl, o subsidiara a S.C. InterAgro srl Zimnicea.
Au fost retrase la Zimnicea si nu au mai fost folosite deloc, la fel cu s-a intamplat, de fapt, cu toata flota ce a a apartinut candva Giurgiu Nav.
Greu de inteles ce rost a avut preluarea unei intregi flote de catre acest individ care a dovedit ca, in avaritia sa, nu dorea sa investeasca ceva in modernizarea si repunerea in circulatie a acestor nave.
Cele doua nave au fost doar inchiriate, pentru organizarea de nunti la Zimnicea, in restaurantele aflate la bordul lor.
As zice ca soarta lor e pecetluita: sansele sa revina ca nave de croaziera sunt nule, avand in vedere navele de croaziera moderne care au invadat Dunarea in ultimii ani.
De investit in ele nu va mai investi nimeni. “Marele” patron a fost incarcerat pentru a doua oara, pentru evaziune fiscala/spalare de bani. Insa, ca si prima oara, cand si-a gasit “vocatia de scriitor”, fiind eliberat conditionat, probabil ca la fel se va intampla si acum … Asta e Romania!

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

STEAUA DUNARII la Galati, 6.04.2011 – foto: Cristian Gregoretti

Caracteristici nava:
– lungime: 107,22 m, latime: 12,80 m, pescaj maxim: 1,90 m
– deplasament: 1.550 t
– MMSI: 264162001
– Call sign: YP2001
– ENI: 46000140
– numar punti: 4
– propulsia este asigurata de doua motoare, licenta Sulzer, model 6LDSR28, fabricate la ICM Resita, a cate 1.200 CP fiecare; acestea actionau doua elice cu pas fix, fabricate din otel / acestea au fost inlocuite cu 2 motoare SKL a cate 1.200 CP cu ocazia modernizarii din 2000
– transmisie: reductor/inversor RENK , licenta Germania, fabricat la ICM Resita / inlocuite cu ocazia modernizarii din 2000
– 4 pene de carma sincrone, cu actionare hidraulica, cate doua pe fiecare elice
– 1 bow thruster
– viteza: 21 km/h
– capacitate: 182 pasageri, 54 membri echipaj
– cabine: 6 cabine single, 40 cabine duble standard, 40 cabine duble deluxe, 2 apartamente deluxe; suprafetele cabinelor variaza intre 11 metri patrati (cele standard) pana la 20 metri patrati (cele deluxe).
– Printre facilitatile navei se numara un restaurant cu vedere panoramica, un bar cu vedere panoramica, magazin, frizerie/coafor, punte la soare cu piscina, scaune si mese pe punte, seif /cutie de valori la receptie, disponibila in permaneta pentru clientii navei

– info nava: Cristian Gregoretti, Remus Banica, Angel Manuel Marin, http://donau-schiffahrt.at/