Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul RIMNICU VILCEA – colectia marinarii.ro – Cristian Munteanu – fotografie scanata – © Michael D.J. Lennon

Cargoul RIMNICU VILCEA (1973-2011?)

A fost construit la Santierul Naval Galati, numar de santier 634, fiind livrat Navrom Constanta in cursul lunii iunie 1973.
A ramas la Navrom Constanta si dupa 1990, an in care Navrom a fost divizata in cele 3 companii: Navrom, Romline si Petromin.
Incepand cu 28.04.1992, a fost transferat la Roliship, ca aport social din partea Navrom, impreuna cu alte 3 cargouri ale Navrom, din aceeasi clasa – SACELE, SLOBOZIA si TIRNAVENI.
Roliship era compania mixta romano-libiana infiintata in 1976, la care Navrom detinea 51% din actiuni si care functionase pana in 1992 doar cu 2 cargouri din aceeasi clasa – SAVENI si SOUSA.

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul RIMNICU VILCEA in anii ’80 – foto: John Sins

RIMNICU VILCEA a navigat pentru Roliship pana in 1997, cand a fost arestat la Anvers, alaturi de cargourile SOUSA si SAVENI, pentru datorii ale Roliship ce insumau aproximativ 400.000 USD.
A fost scos la licitatie de catre autoritatile belgiene la sfarsitul anului 1997, fiind adjudecat de catre Beaudeau Gulf din Malta, pentru 1,1 milioane USD. Tot la Baudeau Gulf avea sa ajunga si cargoul SAVENI, vandut pe aceeasi suma: 1,1 milioane USD.
Incepand cu augut 1998 numele cargoului a fost scurtat in RIM (la fel s-a intamplat si cu SAVENI, numele sau fiind scurtat in SAVE ), pavilionul arborat fiind cel maltez.
In iulie 2000 a fost vandut Murex International din Libia, numele a ramas acelasi, insa pavilionul a fost schimbat cu cel liberian, apoi cu cel al Sao Tome&Principe si cu cel libian.
Dupa 2004 nu am mai gasit nici o informatie sau fotografie cu el, motiv pentru care l-am crezut taiat.
Asta pana intr-o frumoasa zi de vara – 18 august 2009 – cand ma aflam cu un prieten in portul Constanta, si cand, aparuta parca de nicaieri, o nava de 4.800 tdw (dintre foarte putinele ramase la acea vreme) intra in docul Sorena, la reparatii. Era chiar RIM, de care nu mai stiam nimic de atata vreme…
Sub straturile de vopsea insa se distingea foarte bine intregul nume – RIMNICU VILCEA – scris cu litere in relief.
Cargoul apartinuse White Sea Shipping din Libia.
Desi toata presa avea sa-l listeze ca apartinand inca White Sea Shipping, de fapt acesta fusese cumparat de catre Ruad Marine Services din Constanta, dupa cum o demonstreaza si fotografiile incarcate de catre acestia pe shipspotting.

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul RIMNICU VILCEA in anii ’90 – foto: Henk Kouwenhoven

A fost revopsit, i-au fost inlaturate coloanele si bigile aferente. La sfarsitul lui octombrie 2009 era gata de operare. Pavilionul a fost schimbat cu cel nord-coreean.
Dupa ce a efectuat un voiaj cu o incarcatura de cherestea, de la Constanta, probabil catre Siria, s-a reintors la Constanta.
In inceputul lui ianuarie 2010 a plecat de la Mariupol/Ucraina, oficial cu o incarcatura de caolin, cu destinatia Kandla/India, in ceea ce se dorea a fi ultimul voiaj al navei, aceasta urmand apoi sa fie dezmembrata in India. Greu de inteles ce rost au mai avut reparatiile din a doua jumate a lui 2009 daca nava urma a fi trimisa la taiere…
Cargoul nu mai avea asigurare. In drumul sau catre India, la traversarea Golfului Aden, nici macar nu au anuntat ruta pe care navigau autoritatilor care supravegheaza traficul in zona. Pe 2 februarie 2010, cargoul a fost capturat si sechestrat de catre piratii somalezi, care au cerut o rascumparare de 3 milioane USD pentru eliberarea navei. Cu mult peste valoarea de la acea vreme a navei.
Asta, desigur, daca incarcatura declarata era si cea reala, existand zvonuri ca in drumul sau catre India, cargoul ar fi trecut prin Libia… Aceleasi zvonuri fac referire la un posibil transport de armament catre Etiopia.

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul RIMNICU VILCEA arestat la Anvers, 4.08.1997 – foto: www.rosenkranz-shipphotos.de / Hans Resenkranz

Dupa 4 luni in care cei 10 marinari aflati la bord, printre care si romanul Virgil Teofil Cretu, au fost amenintati cu moartea, pretentiile rapitorilor scazusera la 400.000 USD.
Nava nu a ramas pe loc in tot acest timp, fiind mutata catre coasta somaleza, apoi catre sud, existand suspiciunea ca, eventualele arme de la bord, au fost debarcate la Garacad.
Pe 2 iunie 2010, in urma unei altercatii izbucnite intre rapitori si echipaj, s-a reusit eliberarea navei. Doi membri ai echipajului, printre care si romanul Virgil Teofil Cretu, au fost raniti in schimbul de focuri.
Marinarul roman a fost apoi preluat de fregata spaniola Victoria, unde i s-au acordat primele ingrijiri medicale, dupa care a fost transferat pe nava olandeza Johan de Witt pentru interventie chirurgicala.
Dupa eliberare s-a reusit pornirea motorului principal. Nu pentru multa vreme insa. Surprins apoi de furtuna, cargoul RIM a ramas in deriva dupa oprirea motorului principal. In ajutorul echipajului a sosit nava olandeza care preluase marinarul roman – Johan de Witt. Ceilalti noua membri ai echipajului au fost transferati la bordul navei olandeze. Cargoul RIM a continuat sa pluteasca in deriva. Dar nu s-a scufundat…
A fost gasit ulterior esuat in apropierea insulei Socotra. Patronul Ruad Maritime, un anume Rami Mustafa, chiar a publicat prin 2011-2012 un anunt in care nava era scoasa la vanzare pentru dezmembrare. Fotografia care insotea anuntul, publicata si in pagina noastra ( https://www.facebook.com/marinarii/photos/a.383592458393251/603847789701049/?type=3&theater ) arata nava ajunsa o epava ( cam in stadiul in care se afla astazi fostul TOHANI la Sulina).
Ce s-a intamplat apoi, nu mai stiu…

Cargoul RIM (ex RIMNICU VILCEA) soseste la reparatii in portul Constanta, la dana Sorena, 18.08.2009 – fotografii: Cristian Gregoretti

Cateva caracteristici ale cargoului:
– Lungime: 106,13 m, latime: 14,80 m, pescaj: 7,06 m
– IMO: 7328554
– Call sign: YQCO
– 4.800 tdw/ 3.531 Gt
– propulsia: un motor licenta Sulzer, model 6RD44, fabricat la Yugoturbina, Karlovac, ce dezvolta 3.000 CP.
– viteza maxima: 14 Nd
– bunker: 268 tone
– 3 diesel generatoare: 2 x 160 KW, 400V 50 HZ CA si 1 x 100 KW, 400V 50 HZ CA
– 3 magazii, 6 bigi a cate 5t SWL, actionate de cate un vinci fiecare

Cargoul RIM (ex RIMNICU VILCEA) in timpul operatiunilor de eliberare, iunie 2010 – foto:  EU NAVFOR Somalia – Marina Militara Spaniola

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul RIM (ex RIMNICU VILCEA) esuat/abandonat lanaga insula Socotra, 2011 – foto: www.alibaba.com / Ramy

Actualizări pagină :

– 30 Noiembrie 2021 – Cristian Munteanu – introdus lista navelor de acelasi tip, introdus plan profil nava si date tehnice extrase din albumul tipurilor de nave.

– 6 Aprilie 2019 – Cristian Gregoretti  – Pagină creată

Contributors