Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul ILFOV, undeva intre 1992 si 1998 – foto: Louis Bosschaart

Cargoul ILFOV (1983-2012)

A fost construit la Santierul Naval Braila, numar de santier 1258, fiind livrat Navrom in cursul lunii aprilie 1983.
A ramas la Navrom Constanta si dupa 1990, an in care Navrom a fost divizata in cele 3 companii: Navrom, Romline si Petromin.
Incepand cu septembrie 1992 a fost inchiriat (contract de bare boat) N.I. Johnson CO srl Constanta, alaturi de alte cargouri din patrimoniul Navrom.
N.I Johnson avea sa se imprumute la Bancorex, pretextul fiind acelasi – reparatia/retehnologizarea navelor.
In septembrie 1997, echipajele de pe cele 7 nave aflate in exploatarea N.I. Johnson au declansat greva, cerand indexarea salariilor si a diurnei. Conflictul de munca a fost solutionat in cursul lunii octombrie 1997.
In cursul anului 1998 a trecut printr-o reparatie capitala, costurile acesteia ridicandu-se la 200.000 USD ( conform publicatiei Cuget Liber din anii ’90). In august 1998 i-a fost schimbat numele in SKY LINE, continuand sa navige sub pavilion romanesc.
Pe 25 noiembrie 1998 avea sa fie arestat la Banjul/Gambia, pe fondul datoriilor acumulate de proprietarul navei -Navrom Constanta.
In urma litigiilor financiare dintre NI Johnson si Navrom ( NI Johnson avea de recuperat peste 1 milion de dolari de la Navrom, la care se mai adaugau si alte pierderi generate de arestarea navelor inchiriate pe fondul datoriilor Navrom), cargoul SKY LINE a fost abandonat la Banjul, cu tot cu echipaj, ramanand ca Navromul sa se descurce pentru scoaterea navei din arest.
Echipajele de schimb trimise de catre Navrom au trait in conditii greu de descris, nava fiind in black-out.
In urma N.I. Johnson CO srl a ramas si pana in ziua de azi o “gaura” la Bancorex de 7,12 milioane USD, conform listei publicate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului http://www.aaas.gov.ro/upload/Debitori%20Bancorex.pdf
Iar in urma Navrom, conform aceleiasi liste, a ramas o “gaura” de 22,6 milioane USD!

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul MASHA (ex ILFOV) arestat la Puerto Cabello/Venezuela, august 2002 – foto: shipspotting.com/Andreas Schlatterer

Cargoul ILFOV a ramas arestat la Banjul pana in octombrie 1999, cand a fost vandut, in cadrul procesului de lichidare al Navrom Constanta.
La data vanzarii se afla intr-o stare deplorabila, corpul fiind mancat de rugina. Toate instalatiile de la bordul navei erau oprite.
A fost cumparat pe nimic de catre Vail Shipping Inc, apartinand unui arab cu cetatenie americana – Mohammed Shafiq, care mai cumparase si alte foste cargouri de la Navrom, vandute tot pe nimic in cadrul procesului de lichidare al acesteia.
Dupa o carpeala de rutina si o vopsea data pe corpul navei, aceasta a reintrat in operare. Numele i-a fost schimbat in BRUSHKY, pavilionul arborat fiind cel panamez. Nava a fost trimisa pentru operare in zona Americii de Sud.
Principiul de operare al acestei “companii” era simplu: tragea de nave pana “crapau” sau pana cand erau arestate in diverse porturi pentru deficientele de la bord sau datoriile acumulate. Iar acolo le abandona, cu tot cu echipaj…
Incepand cu august 2000, numele i-a fost schimbat in MASHA, pavilionul arborat ramanand cel panamez. A fost mutat la o alta firma a arabului – Coco Bay Holdings.
Cargoul a fost arestat in ianuarie 2002 la Escobar/Argentina, iar dupa eliberare, in februarie 2002, a mai efectuat un singur voiaj pana la Puerto Cabello / Venezuela, unde a fost arestat pentru datoriile acumulate. A fost abandonat acolo, cu tot cu echipaj (18 romani).
Membrii echipajului au platit din propriile buzunare repatrierea…

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul CEM PIONEER (ex ILFOV) tranzitand Bosforul in cursul anului 2004 – foto: Louis Bosschaart

Cargoul a fost scos la vanzare in octombrie 2003 pentru recuperarea datoriilor: a fost achizitionat de catre o companie din Turcia – Sea Pioneer Denizcilik, care mai avea in exploatare fostele cargouri romanesti FELDIOARA si FRUNZANESTI.
A fost dus in santierul naval de la Tuzla/Turcia unde a “vazut” dupa atatia ani de abandon, o reparatie serioasa.
Cu ocazia acestei reparatii i-au fost eliminate cranicile 2 si 4 (cranicul 2 nu mai avea bratul de cativa ani, deja).
Numele i-a fost schimbat in CEM PIONEER, pavilionul arborat fiind cel al St. Vincent&Grenadines.
A reintrat in exploatare din a doua jumatate a anului 2003, devenind o prezenta constanta in Marea Neagra.
La sfarsitul lui 2004 i-au fost eliminate si celelalte doua cranice.
In august 2009 a plecat, impreuna cu celelalte doua nave suarori – KIANA (ex FELDIOARA) si K. NICOLAS(ex FRUNZANESTI) – catre China. Deoarece cele doua cargouri se aflau la ultimul lor voiaj, fiind vandute la fier vechi, am crezut ca acesta avea sa fie sfarsitul si pentru CEM PIONEER (ex ILFOV). Nu a fost insa asa. CEM PIONEER s-a reintors la Istanbul catre sfarsitul anului 2009.
A continuat sa navige pana in august 2012, cand a fost vandut la fier vechi. A ajuns la Mumbai/India la sfarsitul lui august 2012, fiind ulterior dezmembrat.

Shares
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Google+
  • Blogger
  • Myspace

Cargoul CEM PIONEER (ex ILFOV) tranzitand Bosforul in cursul anului 2007 – foto: Henk Kouwenhoven

Cateva caracteristici ale cargoului:
– Lungime: 130,67 m, latime: 17,70 m, pescaj: 8,10 m
– IMO: 8314079
– Call sign: YQNJ
– 8.750 tdw/ 5.934 Gt
– propulsia: un motor fabricat la Zaklady Przemyslu Metalowego “H. Cegielski” S.A.- Poznan – licenta Sulzer, 5RD68, motor ce dezvolta 6.100 CP
– viteza maxima: 16,5 Nd
– bunker: 1.131 tone
– 3 diesel generatoare a cate 200 KW, 400V 50 HZ CA fiecare
– 4 magazii, 4 cranice a cate 5t SWL fiecare



Fotografiile preluate din web site-ul www.shipspotting.com sunt publicate in scopuri educative, non-profit in www.marinarii.ro conform termenilor si conditiilor sursei care detine toate drepturile. 


The picturs taken from the web site www.shipspotting.com are published non-profit for educational purposes in www.marinarii.ro as stated on source terms and conditions that has all the rights .