Cargoul FLORESTI in anii ’90 – foto: Louis Bosschaart
Cargoul FLORESTI (1977-2010)
A fost construit la Santierul Naval Galati, numar de santier 671, fiind livrat Navrom Constanta in cursul lunii august 1977.
A ajuns in patrimoniul Romline Constanta dupa 1990, an in care Navrom a fost divizata in cele 3 companii: Navrom, Romline si Petromin.
Incepand cu luna august 1993 a fost inchiriat (contract de bare-boat) SC Johnson Junior srl Constanta, o alta “companie privata de shipping” aparuta dupa 1990. La aceeasi companie aveau sa fie inchiriate si cargourile CALIMANESTI si FELEAC, de acelasi tip.
A continuat sa navigheze sub acelasi nume si sub pavilion romanesc.
Un raport din 1996 lista cargoul FLORESTI ca valorand undeva intre 600.000 si 900.000 USD.
Catre sfarsitul anului 1997 Romline a hotarat vanzarea cargoului FLORESTI catre SC Johnson Junior srl.
Ca si alte companii de acest gen, si SC Johnson Junior srl s-a imprumutat la Bancorex, pentru repararea navelor, respectiv cumpararea cargourilor CALIMANESTI si FLORESTI.
A urmat apoi “scenariul clasic” cu acumulare de datorii catre furnizori, echipaje, autoritati portuare, etc.
Din ianuarie 1998 numele cargoului a fost schimbat in EKATERINA A, acesta continuand sa navigheze sub pavilion romanesc.
Deoarece SC Johnson Junior srl a achitat doar prima rata catre Romline, “uitand” apoi sa mai plateasca, Romline a obtinut hotararea judecatoareasca prin care era anulat contractul de vanzare-cumparare.
Cargoul a continuat sa fie operat de catre SC Johnson Junior srl deoarece Romline refuza sa preia nava pana cand acesta “companie privata” si-ar fi achitat toate datoriile legate de aceasta.
Cargoul EKATERINA A a fost arestat in Alger, in prima parte a anului 1999.
Tot in 1999 a fost declansata procedura de lichidare a SC Johnson Junior, la cererea creditorilor, din cauza numeroaselor datorii acumulate catre Bancorex, Navrom, Romline, furnizori si echipaje ( Dosar 3/118/1999 , Tribunalul Constanta ).
Dosarul a fost solutionat abia la inceputul anului 2010!
S-a reusit doar recuperarea sumelor de 5.723 RON, respectiv 6.519 USD, bani care au fost apoi distribuiti membrilor echipajelor (sau urmasilor acestora) de pe cele 3 cargouri aflate in exploatarea SC Johnson Junior srl.
In urma acestei comanii a ramas pana in prezent o “gaura” la Bancorex, de 274.125 USD ( http://www.aaas.gov.ro/upload/Debitori%20Bancorex.pdf ), bani care nu vor mai fi recuperati niciodata!
Revenind la cargoul EKATERINA A, acesta a ramas arestat in Alger pentru multi ani. In octombrie 2000 , datoriile catre autoritatile portuare algeriene ajunsesera la peste 1 milion USD. Parte din echipaj fusese repatriat, cu greu, la bordul cargoului ramanand doar un echipaj de siguranta format din 6 oameni.
Acestia ajunsesera sa traiasca din mila publica, nava fiind in black-out, efectiv abandonata de catre SC Johnson Junior srl si Romline.
Autoritatile algeriene au interzis marinarilor ramasi sa paraseasca nava, existand deja precedentul cu cargoul SULINA, care fusese abandonat acolo.
In iulie 2002 cargoul ajunsese intr-o stare deplorabila, la bordul sau aflandu-se doar 2 oameni ai companiei Onacva. Corpul cargoului era mancat de rugina, incepusera sa apara si fisuri in corpul navei, care puneau in pericol flotabilitatea acesteia.
Din aceasta cauza, autoritatile algeriene au somat Romline sa ia masuri, in caz contrar amenintand cu scoaterea navei in larg si torpilarea acesteia, asa cum se intamplase in 2001 cu cargoul SULINA.
Desi situatia navei parea pecetluita, suprinzator, a fost cumparata in octombrie 2003 de catre Phoenicia Maritime LLC din Siria. Si nu pentru a fi revanduta la fier vechi.
Cargoul a fost remorcat pana in Siria, unde a intrat in reparatii. La finalizarea acestora, in prima jumatate a lui 2004, numele i-a fost schimbat in MARWAN H, pavilionul arborat fiind cel al Coreei de Nord.
Cargoul si-a reluat activitatea in cursul anului 2004, ajungand de cateva ori si in portul Constanta.
Din septembrie 2008 a arborat pavilionul bolivian.
A mai navigat pana la inceputul anului 2010, cand a fost vandut la fier vechi. A efectuat un ultim voiaj pana la Alang/India, ajungand acolo pe 3.03.2010 si fiind ulterior dezmembrat.
Cargoul MARWAN H (ex FLORESTI) tranzitand Bosforul, 2004-2005 – foto: Louis Bosschaart
Cateva caracteristici ale cargoului:
– Lungime: 130,80 m, latime: 17,70 m, pescaj: 8,10 m
– IMO: 7735044
– Call sign: YQGZ
– 8.750 tdw/ 6.253 Gt
– propulsia: un motor fabricat la Tvornica Dizel Motora “3. Maj” – Rijeka – licenta Sulzer, 5RD68, motor ce dezvolta 6.100 CP.
– viteza maxima: 16 Nd
– bunker: 614 tone
– 3 diesel generatoare a cate 250 KW, 400V 50 HZ CA fiecare
– 4 magazii, 4 cranice a cate 5t SWL fiecare
Ultimele Comentarii